În 1989 pe 3 decembrie apărea un articol în New York Times despre condițiile de viață prospere și românii gurmanzi care mănâncă prea mult, astfel se justifica introducerea de cartele alimentare pentru o hrănire rațională. Ceaușescu în grija lui de Tătuc al poporului avea grijă pentru sănătatea noastră.
După calcule gen otv-iste sau demne de zona crepusculară, Ministerul Sănătății vrea introducerea de noi taxe la mâncărurile de gen fast-food și dulciuri. Adică ceafa de porc să fie taxată pentru prevenirea obezității la români. O mai mare tâmpenie ca asta nu am mai auzit de mult. Am rămas la concluzia că în România nu ai cum să te plictisești. În fiecare zi trebuie să mai apară o aberație ieșită din scremuta minte a vreunui ageamiu de politician în funcții cheie aleși pe sprânceană. O întrebare domnilor care vă simțiți chiriași în țara dumneavoastră: cât de proști cred guvernanții că suntem? Adică cum se va face diferența dintre un mic românesc și un hamburger sau dintre un cheesburger și pârjoale moldovenești? Sau cum sunt definite dulciurile? Alimentele cu un anumit număr de glucide, după formă și culoare sau cum?
Asta să fie marea reformă și planul contracriză? Pensii impozitate, concedierea profesorilor ( că de la ei pornește tot răul ăsta), taxe pe chiftele?
Nu mi-am imaginat cum se poate să ne conducă nişte proşti. De fapt nu e vorba de prostie cât de ocupație, ei se fac că muncesc și plănuiesc, noi o încasăm ca în fiecare an din 89 încoace. Se amintea de fiecare dată în perioada alegerilor să ne facem datoria de a vota și cu acest șablon expirat ne îndesa pe gât, ca țăranilor lui Zaharia Stancu, botnița de a nu mai gândi. Datoria mea să votez ce? Niște Gargantua și Pantraguel care să ne explice cum poate crește economia din taxa pe carne tocată?
Deci încă o manea închinată reformei în România, taxa pe te miri ce.
6 ianuarie 2010
4 ianuarie 2010
REFORMA CARE ÎNGHEAȚĂ OBRAZUL ”DERBEDEILOR„
Au trecut alegerile, crăciunul, anul nou, acum e timpul să sacrificăm pentru îngrășarea bugetului cu 166 milioane de euro. De unde să tragi atâția bani dacă nu pe spinarea învățământului și a pensionarilor, în general a derbedeilor, prin restructurări și impozitare de pensii.
Învățasem să nu mă mai mire nimic și când am crezut că sunt imun la orice mâșăvie politică iar am rămas fără cuvinte la practica acestei reforme, bineînțeles pusă pe tavă de primul ministru, noul, nu cel vechi, adică tot Boc.
Generația de sacrifiu ( asta am tot auzit după 90 încoace) a trecut, s-a uscat pentru că s-a cam sacrificat tot ce era de sacrificat, asta am crezut cel puțin până la elucubrațiile de azi ale așa zisei reforme în care FMI-ul îmblânzit de sângele cadrelor didactice și pensionarilor va fi mai îngăduitor cu statul român. Praf în ochi aș spune raportat la datoria de 1000 de euro pe care o are fiecare cetățean asta ar însemna cam 7 euro. Deci încă o zbatere de rezolvare a crizei dar asta doar la nivelul spectacolului TV mereu în atenția publicului ca și cum cineva gândește acolo și din stoarcerea minții lui iese într-adevăr soluția salvatoare. Rămân foarte suspicios ca orice român, cum numai de aici se puteau găsi bani pentru acoperirea a nimic. Însă acest nimic e scump pentru cel care trăiește zilnic dintr-o pensie invizibilă pe cupon sau un salariu de profesor, dar insignifiant pentru bugetul alocat scenelor de pe plajă ale lui Ridzi, pentru zdrăngănicii campaniei electorale și culmea, asta e nouă, pentru Elena Udrea și Radu Berceanu cărora li s-a promis că ministerele domniilor lor să aibă bani suficienți la dispoziție.
Asistăm iar ca în mai toți anii la veșnica mascaradă și de îngenunchiare a fiecărui român. Ce mă surprinde este că fiecare a devenit mai resmnat și ori se închide în tenebroasele emisiuni Bahmuțiene, ori se gândește foarte serios că ar fi mai ideal să plătească impozite oricărui stat din Uniunea Europeană mai puțin România.
Învățasem să nu mă mai mire nimic și când am crezut că sunt imun la orice mâșăvie politică iar am rămas fără cuvinte la practica acestei reforme, bineînțeles pusă pe tavă de primul ministru, noul, nu cel vechi, adică tot Boc.
Generația de sacrifiu ( asta am tot auzit după 90 încoace) a trecut, s-a uscat pentru că s-a cam sacrificat tot ce era de sacrificat, asta am crezut cel puțin până la elucubrațiile de azi ale așa zisei reforme în care FMI-ul îmblânzit de sângele cadrelor didactice și pensionarilor va fi mai îngăduitor cu statul român. Praf în ochi aș spune raportat la datoria de 1000 de euro pe care o are fiecare cetățean asta ar însemna cam 7 euro. Deci încă o zbatere de rezolvare a crizei dar asta doar la nivelul spectacolului TV mereu în atenția publicului ca și cum cineva gândește acolo și din stoarcerea minții lui iese într-adevăr soluția salvatoare. Rămân foarte suspicios ca orice român, cum numai de aici se puteau găsi bani pentru acoperirea a nimic. Însă acest nimic e scump pentru cel care trăiește zilnic dintr-o pensie invizibilă pe cupon sau un salariu de profesor, dar insignifiant pentru bugetul alocat scenelor de pe plajă ale lui Ridzi, pentru zdrăngănicii campaniei electorale și culmea, asta e nouă, pentru Elena Udrea și Radu Berceanu cărora li s-a promis că ministerele domniilor lor să aibă bani suficienți la dispoziție.
Asistăm iar ca în mai toți anii la veșnica mascaradă și de îngenunchiare a fiecărui român. Ce mă surprinde este că fiecare a devenit mai resmnat și ori se închide în tenebroasele emisiuni Bahmuțiene, ori se gândește foarte serios că ar fi mai ideal să plătească impozite oricărui stat din Uniunea Europeană mai puțin România.
MANELIŞTII AU OCUPAT NOAPTEA DE REVELION TV
Parcă ceva mai rău decât în anii trecuţi, Revelionul 2010 a fost pe ecrane o combinaţie de mitocănie, sunete chinuit-orientale, exibări de ghiuluri şi râgâieli satisfăcute care se voiau simpatice.La un moment dat, pe la nouă şi ceva seara, ţara părea sub ocupaţie. Televiziunile aveau program de manele. Maneliştii se zbenguiau mondial, textele de prezentare erau şi ele manelizate, voioşia era de tip manea. Maneliştilor vechi, cu înregistrări la Roma şi Londra, li s-au adăugat minimaneliştii băştinaşi de ultimă extracţie.
Un micromanelist sufocat de o pălărie imensă imita campionii, regii şi împăraţii domeniului. Ăsta mic, pe nume de scenă Baby Minune, programat încă de la tăierea moţului pe geniul piscurilor (există o genă, cuvintele erau la fel de deştepte, simple, pe înţelesul tuturor - ăsta e rostul manelei) se dădea de ceasul morţii să convingă populaţia că el e viitorul. Pălăria îi ajungea la buricele dansatoarelor, iubitele cântate de el erau de la grupa mare, experinţa sa de viaţă se consuma între dramele şi bucuriile puse pe versuri de numele sacre Vijelie - Minune - Guţă.
Mi-am adus aminte de premoniţia lui Vanghelie. Deşi e grec şi urăşte manelele, Vanghelie prevestea că în zece ani va fi cel mai tare politician din România, că deocamdată stă cu mâna pe spătarul scaunului lui Geoană. În jurul orei 21:00 am avut viziunea apocaliptică a avertismentelor vangheliene: peste zece ani maneliştii, care azi atacă în valuri la orice oră din zi sau noapte, invitaţi la orice paranghelie televizată, vor da ora exactă a naţiunii de Anul Nou. Simultan cu concertul de la Viena va fi concertul lui Baby la Operă şi al nepoţilor lui Salam, şcolit din fragedă pruncie la academia lui Bursuc. Exemplele bune sunt molipsitoare.
Marin Raica (Jurnalul Naţional)
Orice ar fi mi se pare oribilă ideea ca maneliştii să îmi prezinte ora exactă de revelion. Scârbos.
Parcă ceva mai rău decât în anii trecuţi, Revelionul 2010 a fost pe ecrane o combinaţie de mitocănie, sunete chinuit-orientale, exibări de ghiuluri şi râgâieli satisfăcute care se voiau simpatice.La un moment dat, pe la nouă şi ceva seara, ţara părea sub ocupaţie. Televiziunile aveau program de manele. Maneliştii se zbenguiau mondial, textele de prezentare erau şi ele manelizate, voioşia era de tip manea. Maneliştilor vechi, cu înregistrări la Roma şi Londra, li s-au adăugat minimaneliştii băştinaşi de ultimă extracţie.
Un micromanelist sufocat de o pălărie imensă imita campionii, regii şi împăraţii domeniului. Ăsta mic, pe nume de scenă Baby Minune, programat încă de la tăierea moţului pe geniul piscurilor (există o genă, cuvintele erau la fel de deştepte, simple, pe înţelesul tuturor - ăsta e rostul manelei) se dădea de ceasul morţii să convingă populaţia că el e viitorul. Pălăria îi ajungea la buricele dansatoarelor, iubitele cântate de el erau de la grupa mare, experinţa sa de viaţă se consuma între dramele şi bucuriile puse pe versuri de numele sacre Vijelie - Minune - Guţă.
Mi-am adus aminte de premoniţia lui Vanghelie. Deşi e grec şi urăşte manelele, Vanghelie prevestea că în zece ani va fi cel mai tare politician din România, că deocamdată stă cu mâna pe spătarul scaunului lui Geoană. În jurul orei 21:00 am avut viziunea apocaliptică a avertismentelor vangheliene: peste zece ani maneliştii, care azi atacă în valuri la orice oră din zi sau noapte, invitaţi la orice paranghelie televizată, vor da ora exactă a naţiunii de Anul Nou. Simultan cu concertul de la Viena va fi concertul lui Baby la Operă şi al nepoţilor lui Salam, şcolit din fragedă pruncie la academia lui Bursuc. Exemplele bune sunt molipsitoare.
Marin Raica (Jurnalul Naţional)
Orice ar fi mi se pare oribilă ideea ca maneliştii să îmi prezinte ora exactă de revelion. Scârbos.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)