S-a lăsat liniştea. Magazinele goale exprimă dezamăgirea de după sărbătoare. Au trecut petrecerile în iarba verde cu mormane de gunoi şi fumul grătarului unde mici gargantua în trening învârteau de zor fleaşca de carne zemoasă. Manelele şi drobul, mieii sacrificaţi, tăvălugul de cumpărători, au trecut ca un mic război cu victime în comă alcoolică, alimentară sau emoţională după lumina care s-a tot perindat pe sms-urile telefoanelor mobile cu să fie... să aveţi... paşte fericit....şi toţi iepuraşii ăia playboieni, penitenţa scurtă în faţa lumânării etc. Un întreg arsenal de sărbătoare. S-a încheiat intoxicaţia de ştiri cu românii care şi anul acesta vor respecta tradiţia (adică vor băga în ei ca sparţii), iepuraşul e foarte bogat cu exuberanţa reporteriţelor care vor carieră în jurnalism în faţa bătăii pe mâncare a românilor. Prostia dusă la exasperare a unei agitaţii demne de filmul 2012.
Printre altele a înviat şi Hristos. Dar ce importanţă are? A murit, a înviat gata s-a terminat cu superstiţia am ţinut posturile de peste an nu ne mai trebuie nimic, lumină am luat suntem asiguraţi pe tot anul. L-am păcălit încă o dată pe Dumnezeul deja ajuns moș Crăciun și Iepuraș în ochii multora, locul Lui a fost substituit, cererea pe piață e crudă, credința nu se bate pentru advertising dar rămânem totuși la speranța că la paștele viitor vom lua iar lumină. Mișto nu?
