Nu mor caii când vor câinii !

Ciudat, un bătrân se uita la mine în timp ce îmi savuram cu lăcomie, la un bufet de stradă, cârnații făcuți la grătar, bruni închiși, bine rumeniți, foarte ademenitori. O clipă am crezut că e în căutarea unei persoane, bătrân cam la 70 de ani bine îmbrăcat palton de stofă gri, cu o pereche de pantofi de calitate și pantaloni la dungă foarte vechi dar se vedeau și acum umbra anilor buni purtați. Curios, când cineva mă privește vreau să imortalizez privirea pentru că ea vorbește mai mult despre sine decât orice altceva. Ochii aceia însă m-au condamnat la drama pe care aveam să o trăiesc împreună cu acel bătrân. Era flămând, se uita cu nesaț la ce mâncam. Nu știi dar foamea îți dă un aer aparte, te face mai sălbatic, pe cristalin încep să dispară urmele civilizației pe care ai asimilat-o atâta timp, devii mai vulnerabil și mai dependent de iluzie.
Rănit în propria nepăsare am vrut să îi dăruiesc banala porție de carne dar mi-a aruncat o privire de dispreț spunând că el a fost profesor universitar și că atât i-a mai rămas...foamea care îl chinuia, îl măcina în fiecare zi de fiecare dată mai apăsat, dar că nu vrea milă, vrea doar atât să nu mai fie dependent de hrană pentru că îi lipsește, vrea demnitate. Foamea te subjugă la umilință.
Am tresărit pentru că am avut revelația unei Românii înfometate dar care încearcă să își păstreze demnitatea la porțile Europei, excelentă prin istoria sa și rănită prin sacrficiile sale îmi părea o țară jefuită de însăși locuitorii ei.
Valorile zilelor noastre sunt uitate și înfometate special pentru că numai ele pot ridica România din incertitudinea în care se găsește. Teama robului care ajunge împărat este că într-o bună zi cel de drept își va revendica tronul. Sunt mulți ca acest bătrân lipsiți de sceptrul demnității de a fi român pentru că alții cu burți lăsate peste curea, gâfîind sub glodul de grăsime pusă straturi de-a lungul mandatelor, în ritm de manele cu lanțuri la gât groase ca și untura de pe inimile lor, delapidați de orice simț, creați de nu știu unde, aceștia sunt cei care prin obezitatea lor reduc pe alții la starea de inaniție. Dar închisoarea supraviețuirii te face mai puternic decât maneaua democrației. Așa că încă o dată în ciclul ăsta de prezentări te întreb pe tine de partea cui ești? De partea câinilor sau a cailor. Pentru că ”...nu mor caii când vor câinii...”

Ne trebuiesc patru arce una s-a dus!

Minunat, ultima găselniță a omenirii este că civilizatia străbună Maya a prezis că în anul 2012, se va produce un cataclism la nivel mondial, prin trecerea la o nouă epoca spirituala, plină de schimbari pentru omenire și asta am aflat-o, culmea, abia în anul 2009. Să fii avut oare vreo legătură cu prezidențialele din toamnă sau nu ? Cât despre mine sunt ferm convins că poporul maiaș avea dreptate dar la o scară mult mai mică și anume la sectorul de spiritualitate numit România.
Scriam într-o lucrare de licență despre comunicare și semantica termenului respectiv la români care ține mai mult de cuminecare, ideea de a te împărtăși. În perioada electorală am văzut cu adevărat împărtășirea cu mâna pe biblie a candidaților și mai mult de atât vorbele pline de aroganță ce au amuțit după alegerea președintelui culmea pentru binele populației. Rămân bulversat de împrumutul FMI cu scopul inițial de a echilibra moneda națională la euro și transformat foarte repede de fapt într-un puseu de amăgire salarială. Adică nu mai facem nimic cu banii împrumutați dar plătim salarii. Și eu care credeam că în sfârșit am găsit trambulina ce ne va propulsa deasupra crizei financiare.
Deci am înțeles, după ce am urmărit cu sufletul la gură iminenta dramă a sfârșitului lumii prin filmul regizorului Roland Emmerich , că mă aflu în pielea actorului John Cusack pentru că văd de fapt prăbușirea României mult mai reală prin înnecul care o să vină, un înnec de divertisment, cu alte cuvinte, de circ fără ”panem” dar la un nivel mult mai real decât în film. Întreb dacă cineva știe unde se află de fapt a patra arcă (aluzie la film) și dacă este cumva ea rezervată cu adevărat pentru un popor care a suferit prea mult. Răspunsul este la fiecare, aștept provocarea care mă va lipsi de cinismul și ironia cu care mă înnec zi de zi.